Concertul Judas Priest a fost mai mult despre nesimțirea organizatorilor

Probabil pentru prima dată în istoria concertelor rock de la noi, bivolii de la BGS au avut, în medie, IQ-ul mai mare decât cel al organizatorilor. Pentru că trebuie să fii chiar mai prost decât unul de la BGS ca să organizezi atât de prost un concert. Și fix așa s-a întâmplat la concertul Judas Priest de miercuri, organizat de Events. Probabil ăia de la BGS îi iau peste picior pe cei mai proști dintre ei cu glume gen ”Du-te, bă, angajează-te la Events, că ești prea prost!”.

Să luăm poza de mai sus. Oamenii ăia erau toți cu privirea nu spre scenă, cum ar fi fost normal, ci spre corturile de bere. Și trebuia să stai 20 de minute ca să-ți iei o bere, pentru că idioții n-au fost în stare să ceară destule dozatoare de bere. Asta atât în sectorul A, cât și în sectorul B, că le-am testat pe ambele. Când am întrebat de ce nu sunt suficiente dozatoare de bere, mi s-a spus că ”nu am estimat corect numărul de participanți”. Și culmea ipocriziei, organizatorii au nesimțirea să îmi ceară mie să estimez înaintea concertului câte beri o să beau.

Și dacă bei bere, inevitabil vine și momentul în care trebuie să te duci la toaletă. Bineînțeles, nu fără să stai și aici la o coadă, pentru că organizatorii au insistat să fie încă o dată proști: la ditamai puhoiul de lume, ei au pus 5 toalete ecologice pentru bărbați, 5 pentru femei. Asta deși în țarcul în care erau amplasate era loc suficient pentru cel puțin alte 10.

Nu știu cum au făcut, dar Events au găsit probabil cea mai armonioasă combinație posibilă între prostie și nesimțire. Și, din păcate, au ales să-și etaleze descoperirea fix în timpului concertului Judas Priest.

Băi Events, data viitoare să organizați concerte de manele, că acolo o să vină maneliștii cu semințe de-acasă și n-o să fie nevoiți să stea la nici o coadă. Eventual doar să vă asigurați că scena e destul de lată, să aibă loc toți subdezvoltații ăia să arunce cu bani în maneliștii de pe scenă. Și oricum cred că vă plac manelele, că după cum ați organizat concertul Judas Priest păreți genul.

13 thoughts on “Concertul Judas Priest a fost mai mult despre nesimțirea organizatorilor

  1. Asta imi aduce aminte de concertul Iron Maiden din 2013 organizat de Marcel Avram si D&D. E primul concert la care am fost unde la golden au fost mai multe persoane decat la silver si la bronze combinate. Coada la bere tinea in jur de 45 de minute (niste prieteni s-au dus sa ia beri dupa ce s-a terminat concertul Anthrax – m-am revazut cu ei dupa ce s-a terminat concertul Iron Maiden). Jandarmii au vrut sa ne bata inainte de concert pe noi cei care asteptam in fata ca sa intram pentru ca aia din spate ne impingeau. Sunetul a fost sub orice critica. Daca nu ar fi trupa mea favorita, nu cred ca as fi rezistat atunci.

  2. Daniel D says:

    Treaba cu estimarea numarului de participanti e o scuza ieftina. Daca a fost pe bilete (si nu cred ca cineva a adus vreo trupa straina pe gratis decat daca ar fi fost campanie electorala) se stia din momentul in care s-au vandut biletele cati oameni au sa fie!

  3. Eu nu pricep si pace.
    La concerte se merge pentru muzica. Daca vrei bere, stai la Beraria H ca e mai comod.
    Am ajuns la 19, am cumparat 2 hot dog si doua beri. In pauza dintre Helloween si JP am mai luat ceva de baut fara sa stau la coada.
    Nu stiu cum au fost WC-urile, pentru ca nu ma pasioneaza WC-urile publice si le evit (motiv pentru care nici nu consum multe lichide la concert).
    Hai sa vorbim despre concert, despre cum a fost JP.
    Si eu zic ca JP au fost super. Si pentru asta m-am dus la concert, si nu am de ce sa ma plang.

  4. Flavius Serban says:

    Subsctriu

    • hailSTAN:) says:

      Corect, insa e cumva gresit sa doresti o organizare care sa nu iti lase impresia ca e o bataie de joc la adresa ta? Avand in vedere ca exista numerosi organizatori care fac treaba excelenta cu concertele metal din Romania, de ce nu se poate naste un standard din asta, si inca unul bun si de apreciat? Si eu subscriu, dar subscriu articolul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title="" rel=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>