Învaţă marketing inteligent cu Times New Roman!

Într-o zi am făcut la redacţie un filmuleţ, în care Eftimie arăta ce lucruri ar găsi organele statului la o percheziţie. În film s-a văzut şi o alifie cu gălbenele, de la Ceta Sibiu, alifie cu care se dă uneori Călin pe mâini, că le are cam zgrunţuroase de la frig, şi Ionuţ se dă pe sfârcuri, că i se freacă de tricou la alergat. Ştiu, ştiu la ce vă gândiţi, că ar trebui să-l dea Călin cu alifia pe sfârcuri, că ar fi mai eficient aşa. Nu comentăm.

Masini de scris electronice, dolari falși si arme.

Gata, am fost deconspirați! Imagini spectaculoase filmate de un miner în redacția TimesNewRoman!

Posted by Times New Roman on Monday, 6 February 2017

După ce am pus acest clip în Facebook, cineva de la Ceta Sibiu l-a văzut şi ne-a trimis o cutie mare cu alifii şi creme, chestie care ne-a făcut să-l aplaudăm pe respectivul om de marketing (mulţumim, Ceta Sibiu!).

Dar ce ne supără e că nimeni de la US Federal Reserve n-a văzut că ne chinuim să tipărim dolari falşi! Ar putea să ne trimită nişte dolari adevăraţi, măcar o cutie.

Există şi alte precedente:

Şeful Federaţiei Române de Fotbal ne-a adus tricouri de naţională.

Nişte oameni din Zalău, judeţul Cluj, au înţeles că inginerii ne tot fură halbele şi ne-au trimis nişte halbe inscripţionate.

După care Bergenbier ne-a adus nu doar halbe personalizate pentru membrii redacţiei, ci şi 20 de halbe pentru ingineri, ca să nu le mai fure pe ale noastre.

Bun, sperăm că înţelegeţi mecanismul marketingului. Se aude, Trezoreria SUA?

A, şi Vasile vrea vaze personalizate, în caz vom primi flori vreodată.

One thought on “Învaţă marketing inteligent cu Times New Roman!

  1. Cisco nu a trimis nimic?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title="" rel=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>